Bioprotect - Noutatile Companiei

BIOPROTECT a împlinit 10 ani!

Pe data de 18 ianuarie 2013, Bioprotect a sărbătorit 10 ani de la înfiinţarea companiei. Evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă solemnă, dar în acelaşi timp destinsă, la restaurantul "Casa Sărbătorii", cu participarea a 300 de invitaţi, printre care oficialităţi, parteneri de afaceri şi colaboratori ai companiei.

Bioprotect - 10 ani în agricultura

Pentru Bioprotect aniversarea a celor 10 ani de activitate a reprezentat un moment de retrospectivă a provocărilor, performanţelor şi experienţelor obţinute de-a lungul anilor.

Festivitatea a debutat cu discursul fondatorului FPC Bioprotect, dl. Valeriu Streleţ despre istoria şi valorile ce au marcat existenţa companiei:


"A fost un deceniu deloc simplu, însă noi am reuşit. Încă de la înființare, din 2003, Bioprotect devenise o prezenţă activă în domeniul agriculturii, şi în pofida greutăților care au apărut în calea noastră, datorită profesionalismului, consecvenţei şi promptitudinii, ne-am menţinut pe piaţă, ne-am dezvoltat şi am diversificat continuu sortimentul nostru de produse şi servicii. Dacă în 2003 eram doar 5 colaboratori, acum compania ajunge la maturitate cu o echipă dinamică constituită din 32 de angajaţi.

Am avut parte de prieteni atât din Republica Moldova cât şi din străinătate, care dețin un loc aparte în istoria companiei. Ne bucură faptul că timp de 10 ani am oferit credite tehnice producătorilor agricoli din Republica Moldova, astfel contribuind la dezvoltarea agriculturii. Astăzi, îmi exprim aprecierea și recunoștința pentru că ați avut încredere în echipa noastră și ați fost alături, totodată, doresc să adresez sincere felicitări și mulțumiri și colectivului Bioprotect care și-a adus aportul la prosperarea companiei."


"Celebrarea a 10 ani de activitate reprezintă un eveniment semnificativ pentru compania noastră. Am muncit foarte mult, am fost alături de producătorii agricoli, de fapt ei sunt cei care ne-au inspirat să lucrăm mai bine, să ţinem cont de toate necesităţile şi provocărilor lor. Pe parcursul acestor ani am depus eforturi ca să reușim în desfășurarea a peste 350 seminare de şcolarizare şi instruire pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Astfel, am reuşit să aducem tehnologia de cultivare a culturilor agricole a gospodăriilor cu care conlucrăm la un nivel care într-adevăr asigură un profit. Aşadar, pe această cale doresc să le mulțumesc clienţilor, partenerilor de afaceri şi colegilor pentru încrederea şi aprecierea acordată de-a lungul anilor." - a susţinut directorul general FPC "Bioprotect", Dl. Veaceslav Osipov .

A fost o manifestare excepţională cu decernări de diplome, surprize şi cuvinte de felicitare adresate de către partenerii de afaceri, clienţi, angajaţii companiei, iar atmosfera de sărbătoare a fost menținută pe parcursul întregului eveniment cu prestaţia live a celor mai îndrăgiţi interpreţi autohtoni.

 

<< Înapoi la noutăți